Transportul tehnicii și echipamentelor militare de la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” a început să fie realizat pe calea ferată.
Tunuri, TAB-uri și camioane sunt printre echipamentele incluse în această operațiune. Miercuri, la prânz, o garnitură a plecat din Bistrița, iar altele sunt așteptate la rampa de încărcare.
În intervalul 7-24 mai, în diverse zone ale țării, vor avea loc exerciții care presupun deplasări de personal, tehnică și echipamente militare.
Acestea se vor desfășura din garnizoanele de dislocare ale structurilor militare participante către poligoanele și facilitățile de instruire din județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu, conform informațiilor transmise de Brigada 81 Mecanizată.
În această perioadă, structurile participante la exerciții se vor deplasa atât pe căile de comunicații rutiere, cât și pe cele feroviare, către poligoanele și zonele de instruire desemnate.